CLIENTUL NOSTRU, STAPANUL NOSTRU

Azi am dus-o pe Chitz la aeroport. Sa se intoarca in Romania. Ca cica e mai bine, a iesit Iohannis. Te caci pe tine. Lasa asta.

La aeroport erau 3 locuri pe unde puteai sa intri sa te imbarci: unul deasupra caruia scria mare ”BY INVITATION ONLY” (n-am inteles, o fi ca la botez, trebuie sa treci si cu dar de casa noua, o lustra ceva, in fine), unul pe unde treceau aia cu bilet normal, deci fara invitatie, si unul pe unde puteau trece 4 categorii de oameni (gravidele, nevazatorii, cei cu probleme auditive si cei in scaune cu rotile). De unde stiu? Pai era un panou cat Casa Scanteii pe care scria asta, si erau si simbolurile aferente. 80% dintre cei care se imbarcau, dadeau sa intre pe acolo, si un nene cu vesta fosforescenta repeta ca un disc ”The other entrance, please, the other entrance, please, the oth…”. La prima vedere, ai zice ca ala avea cea mai usoara slujba din lume, apoi mi-am amintit de vremea cand eram barman pe vapor.

Cam asa se desfasurau lucrurile, cu dialogurile asa cum mi-ar fi placut mie sa sune:

– Da si mie o apa
– Minerala sau plata, futu-ti gatul ma-tii de oligofren, ca din priviri n-am cum sa ghicesc de care vrei

– Da si mie o bere
– Nu vand bere la dozator TEC, boul baltii, am Beck’s, Heineken, Dreher si Peroni, ca septica ai incatat sa joci la scoala, sa citesti etichete nu, manca-mi-ai urmatorul, va rog

– Da si mie un Marlboro
– Rosu sau Lights, baga-te-as cu capul in WC pe timp de furtuna si sa te vad facand cancer inaintea mea, fi-ti-ar tigarile ale dreacu

– Da si mie o inghetata
– De care doriti, ca din poster n-am toate cele 6 variante, am felul 1, felul 2 si felul 4
– Da-mi felul 6
– Felul 6 sa-ti dea ma-ta dupa ce te arunc peste bord si inoti pana la mal. Deci am felul 1, felul 2 si felul 4
– Felul 6 n-ai?
– Daca aveam, iti ziceam, cercopitecule , am felul 1, felul 2 si felul 4, atat!!!!!!
– Nici felul 5 n-ai, nu?
– Nu, ca esti chiar prost, hai, ia-o p-asta de vanilie si du-te-n pastele ma-tii!!!!!!!!!!!!!!

– Nu-mi merge lumina in cabina
– Stiti, datorita faptului ca eu sunt angajat pe vapor si tu esti client, nu pot sa-ti spun adevarul cum ca ma doare fix in pula ca n-ai tu lumina in cabina, dar ideea e ca aici e barul si de regula in baruri nu se vand neoane. Incearca sus la restaurant, poate au ei niste faruri cu xenon

– Un cafe
– Come no
– Da’ sa mi-o pui in ceasca, nu in pahar de plastic
– O bei aici sau pe punte?
– Pe punte, sa si fumez
– Pai daca iesi pe punte, de ce vrei cafeaua in ceasca, sa stau eu sa culeg cesti de pe la pupa si de prin santina, futu-ti biserica si anafora ma-tii ca ai citit tu in Cosmopolitan ca plasticu’ e toxic, nu?

– Cat e un cafe?
– Uno cincuanta
– Ma perche? Ca pe celalalt vapor e uno
– Sugi p..aaaa… ma scuzati, stiti, stati sa-l sun pe patron sa-l intreb de ce e mai tigan decat celalalt patron de pe celalalt vapor de-ti cere tie 50 de centi in plus la o cafea. Parerea mea de medic ginecolog e ca stie ca si daca ti-o face 5 euro, tu tot cumperi, ca esti o maimuta, si in plus, eu cand fur 100 de cafele zilnic, imi trag si eu mai mult. Deci chiar vrei sa-l intreb?

– Cand ajungem?
– Cam intr-o ora
– Pai asa mi-ai zis si acum 2 ore
– Stiu, dar m-au mai intrebat vreo 216 inaintea ta cand ajungem, si mi-e lene sa mai calculez. Du-te-n pula mea. Ajungem cand acostam. Pana atunci, n-ajungem.

– Ce insula e aia?
– Nu e insula, e portcontainer. E clar, daca asa ti-ai ales si nevasta….

– Poti sa dai si tu aerul conditionat mai tare?
– Cum sa nu, aici in bar am panoul de control la aer conditionat, elice, flotoare, balast si pe pizda ma-tii. Si tot din bar se arunca si bandula, ca sa nu mai zic ca barmanul deschide si rampa pentru masini. Doar ca mai intai ar trebui sa vorbesti cu aia dinaintea ta care voiau aerul conditionat mai incet, putin mai incet, mediu, intre si intre, nici asa – nici asa, asa si asa, si un pic mai mult, dar nu foarte tare.

– Dar tu de unde esti?
– Din Romania
– Din Romania?!? Dar ce bine vorbesti engleza
– Hai lasa-ma!! O sa ramai cracanat, avem si curent electric pe strada mea

De dragul plictiselii, inmultiti cu 800 de pasageri pe zi de vara si apoi cu 30 de zile pe luna. Mai vreti inghetata?

Morala: daca scrie mare, nu e gluma. Chiar e pe bune.DSCF0173

VOTATI CU CURUL

De 25 de ani va laudati ca votati cu curul, si nu va tineti de cuvant.

In 1990 ati votat cu Iliescu. V-am iertat, ca tocmai paraseati pestera socialista in care mancaseti corcoduse cu paine si e greu dupa 10 ani de urmarit filme nord-coreene in casa in care stateai la lumanare si cu astrahanul pe tine sa mai si judeci drept.

In 1992, ati votat iar cu Iliescu. V-am iertat si atunci, pezevenghilor, desi jarteaua pusese deja pulanul pe democratie, multumise cu fast minerilor care cafteau ochelaristi prin piata si se dadusera deja primele credite de la Bancorex. Dar hai, fie.

In 1996, ati votat cu Emil Constantinescu, a carui porecla era ”Tapul”, si v-am mai iertat o data. Nu de alta, dar cu ala votasem si eu si doar nu era sa ma injur singur.

In 2000, ati votat iar cu Iliescu, si de data asta nu v-am mai iertat, futu-va cristosu’ mamii voastre de boi.

Apoi, a iesit Basescu de 2 ori, cu privirea lui deloc certa, cu chelia lui si rasul de babuin. Din 2009 nu ma mai interesa.

Ma, dar de data asta, cu adevarat aveti sansa sa votati cu curul, si iar sunteti pe cale s-o ratati. Care ca Ponta, care ca Iohannis, am cativa rataciti care o vor pe Monica Macovei, ma dar Elena Udrea ce are, ma?

Aveti in cap imaginile acelea cu Boc, Basescu si altii, ignorati la cate un summit, cu cate un Sarkozy trecand pe langa ei si refuzand sa dea mana cu ei? Imi imaginez scena cu intalnirea G15 sau un ONU ceva, cu 3-4 imbracati in costume de 7000 de parai cravata, discutand de-ale lor, si aparand si Ponta pe acolo, cu zambetul lui fermecator si figura distinsa, exact ca ala de aparea din boscheti sa-ti spele parbrizul si la care tipai tu ”Pleaca, ma!!”

– Hello, me I am Ponta Victor, I want to say I am happy to be here and to meet you

– Oh, mon Dieu

– Scheise

– Let’s get the fuck out

Pe cand Elena, aparand ea in diupiesurile ei Bvlgari, cu fusta mulata pe buget, cu bluza ei Versace cu decolteu cat subventia la caldura, cu pantofiorii ei Gucci cu toc cat acciza la benzina, cu bretonul ei… Sa vad eu liderii europeni cum o ignora. Sa-l vad eu pe Obama cum fuge de poza. Pai?! Bine, tu n-o sa te alegi cu nimic din asta, si banii tai de scoli, spitale si autostrazi tot in buzunare de smecheri vor ajunge. Ma, dar afla lumea de Romania. O sa traiesti in tara aia exotica, in care presedinte e una blonda cu tate mari. Daca ies Ponta sau Iohannis, cum vrei sa afle si aia din Australia de tine? Mai tii minte cum in 2005 toata lumea canta ”Maeahiii…maeahoo”? Hai ca ai prins ideea. Pe vapor aveam o vorba: daca nu merge, macar sa fie vopsit.

408234-elena-udrea

Da, stiu, teoretic, cum sa votezi asa ceva?! Pai da-mi voie sa-ti explic. Locuiesti la oras, esti serios, esti bine crescut, nu furi, nu jmenuiesti, iti cresti copiii frumos, nu arunci gunoaie pe strada, nu te bagi in fata la coada si conduci regulamentar? Esti belit, caci faci parte dintr-un contingent de cca 10% din populatie.

Statistic vorbind, Romania are 40% populatie rurala. E mai mult de fapt, dar noi ne facem ca nu stim ca vreo 3-4% le-au taiat din pix, caci asa era regula sa intram in UE. Ei, astia 40%, sunt niste stramba-lemne cu rumegus in cap, cu cate 4-5 dinti lipsa ca o medie, nespalati, care habar n-au pe ce lume traiesc, saraci, iobagi in gandire, medievali in comportament, si care atarna de gatul tau exact ca o stanca legata cu funie, desi pe tine nu te-a intrebat nimeni daca ai chef sa te arunci in mare.

Vine apoi calupul 2 din populatie, de cca 20% dupa estimarile mele de medic ginecolog, format din pupatori de icoane, facatori de cruci si lingatori de moaste. Nu ma refer la credinciosi. Credincios poate esti si tu in felul tau. Eu ma refer la hoarda obscena de d-aia de urca Dealul Mitropoliei in genunchi, inconjoara biserici de 3 ori in genunchi, stau pe la biserica mai des decat stai tu vara pe plaja, trec in genunchi pe sub icoane, se tavalesc pe sub mese, fac cruci in autobuz, se imbulzesc sa ia aghiazma, se calca in picioare sa pupe niste oase, si tot tacamul.

Si la final, cei cca 30% de hoti, jmenari, lingai, nesimtiti. Din categoria asta fac parte patronii care fac sute de mii de euro pe an, dar isi platesc angajatii cu coji de seminte si nu le fac carte de munca, si nu-si platesc impozitele desi ar ramane tot cu sute de mii de euro in mana. Angajatii care dau pe goarna patronului despre ce zice ala, ce face ala, care e nemultumit si agita apele, sa-l poata da repede afara. Te-ai intrebat de ce nu se fac greve in Romania si protestele mor din fasa? Cum iti fac cu ochiul din tastatura, ca nu prea ma pricep? Astia sunt fostii turnatori la Securitate de pe vemea lui Ceausescu. Traditional, li se spune trompete. Aia care arunca gunoaie pe geamul casei sau al masinii. Aia care lasa masina in mijlocul strazii de incurca si tramvaiul, si tot traficul pe un sens, si care iti spun ”Ce vrei ma?” daca ii claxonezi. In principiu, jegurile.

Ca extra-topping, mai avem si pensionarii. 65-80 de ani. Ai inteles ideea. Da, aia de dau copiii afara din gradina, aia care traverseaza pe unde au chef si daca ii claxonezi te alegi cu un ”Fir-ati ai dracului cu masinile voastre”, aia care suspina dupa Mao Tze Dong, care se iau de lume prin autobuze si care vesnic carcotesc pe la cate un colt.

Cum iti imaginezi tu ca e posibil sa apara un candidat la presedentie, si care sa te reprezinte si pe tine si oricare alta categorie din cele de mai sus, pentru mine e un mister. Nu de alta, dar va bateti cap in cap. N-ai nicio treaba nici cu taranul din Ciumulesti, nici cu pupatorul, nici nu jmenarul, si nici 78 de ani n-ai.

In campanie, tu nici nu contezi. Taranilor trebuie sa le dai. Nu stiu ce, ceva, dar sa le dai. ”Am sa va dau” rostit la TV si Vasile proaspat intors de la WC-ul din curte deja a ciulit urechile. Urmeaza ”muie”, dar el deja nu mai asculta. A retinut partea cu ”va dau”. Moca. Ori tu nu vrei neaparat subventii.

”Am sa mai fac 14 biserici pe metru patrat, am sa scot religia din scoli ca sa bag scoala in religie, si am sa mai trec pe nota de plata a statului vreo 456 883 de popi, cantareti in biserica, arhiepiscopi si vraci”. ”Pai asa!” ar zice unii. Nu si tu.

”Sa nu cumva sa vina unul serios, ca ne trezim ca trecem matoi pe rosu si nu mai avem gabori sa le dam spaga sa ne lase in pace”, ar jeli unii. Dar tu nu treci pe rosu din principiu.

elena-udrea-butoane

Deci dragule, daca locuiesti la oras, esti serios, esti bine crescut, nu furi, nu jmenuiesti, iti cresti copiii frumos, nu arunci gunoaie pe strada, nu te bagi in fata la coada si conduci regulamentar, atunci sunt 2 variante:

1. un candidat pe masura ta n-o sa ia mai mult de 3% la orice alegeri, deci nu apare.

2. candidatul care apare in mod cert nu te reprezinta, nu e pentru tine.

Deci daca tot n-o sa ai o Romanie macar precum Cehia, daca tot n-o sa ai scoli, spitale si administatii decente, daca tot printre golani si boi te vei invarti si daca salariul tau de angajat mediu intr-o firma medie in cadrul careia muncesti cu seriozitate 10 ore pe zi in continuare va fi sub cel de gunoier in Austria, de ce sa votezi cu Ponta care s-a demonstrat stiintific ca are fata de prost, sau cu Iohannis care are fata de tractorist, sau cu orice alt candidat, cand poti pur si simplu sa votezi cu curul?!

elena_udrea_prima_01_0286fc319e_wk

SA MAI SI VOTAM, ZIC

Cine nu voteaza, nu conteaza.

Cine nu voteaza, n-are dreptul sa se planga

Cine nu voteaza, motanul meu e negru.

Si tot asa.

Ma, sunt de acord. Sau era sa fiu de acord, si cand sa fiu de tot de acord, mi-a batut politia la usa. Il cauta pe unul care a locuit unde locuiesc eu acum. Ca sa vada ca nu-s eu ala, si aici m-am mirat ca nu m-au crezut pe cuvant, caci nu inteleg de ce figura mea nu inspira incredere, mi-au cerut actele. Le-am dat, ce era sa fac. Si mi-am adus aminte. Inca sunt roman, baaaaaa!!!!!!

Mi-a trecut prin cap sa nu mai merg la vot. Ca ce importanta are, ca si daca votez, tot hoti ajung la putere, ca pensii, ca si daca iese Ponta sau Nina Mercedez tot aia e, ca pana la urma eu m-am sutit din tara, ca car, ca mar, dar ce sa vezi, aud asa din vecini ca daca nu ma duc, imi fura astia votul. Ce sa faca ma?!?!?!

Nu frate, deci pana aici!! Daca era sa-mi faca o oferta, ceva, un 1000 de dolari, mai ziceam, as fi votat si cu Bivolaru. Nu ala care a furat bani din BRD inainte de privatizare. Celalalt. Ala cu pisatul. Sau cu ce era.

Dar sa mi-l fure?! Nu. Vreau sa votez. Vreau sa contez. Vreau sa am dreptul sa ma plang precum pizdele care si-au luat iPhone in rate si nu mai au bani de rate. Exact asa.

Si am calculat ca am 2 variante:

1. Ma intorc in tara si votez la scoala nr. 39 din Inel 2, unde sunt inca repartizat conform actelor.

Deci iau un avion, ieftin ca nu merita niciun candidat sa dau eu bani pe bilet de British Airways. Blue Air ceva. Tac din gura cand imi gresesc rezervarea, numele de pe bilet, varsta, culoarea ochilor, lungimea penisului, nu stiu, ceva trebuie ei sa greseasca. Data trecuta m-au trecut Radu Dorel pe bilet. Acum poate ma trec Radu Stefan cel Mazare. Sau Filip cel Viteaz, mortii lor de boi. Zbor 3 ore si jumatate, timp in care ma inghesui cu fratii mei romani, care dau din coate, cara chintale de bagaje de zici ca zboara pe Jupiter, si navalesc toti sa coboare primii, de-ti vine sa intrebi in buza avionului ca pe vremea lui Ceausescu, ”a bagat ceva!?”.

Ies pe aeroport unde ma intampina 2-3 taximetristi cu fete de cutitari.

– Bucuresti, sefu’, ieftin

– Nu, multumesc, ma asteapta un prieten

– Ieftin, sefu’

– Aaaaa, pai daca e ieftin, stai sa-l sun pe prietenul care ma asteapta in parcare si sa-i spun ca l-am rugat de-an pulea sa vina sa ma ia de la Otopeni, ca merg cu tine ieftin. Iesi in mortii, da. Cum ziceam.

Din Bucuresti, iar trenul spre Constanta. Tagadam tagadam, 2 ore am inteles ca se fac acum. Cica nu se mai fac 8 ore, cu popas de 3 zile la Fetesti ca i-au sarit locomotivei piulitele sau au furat tiganii tronsonul 4 de cale ferata. Ajung in Constanta. Pup cimentul din gara ca am ajuns acasa, imi sterg 2 lacrimi din coltul unuia dintre ochi, iau un taxi, ajung la mama acasa, pupaturi. A doua zi, vot. Stampila, cruce cu ”da doamne sa iasa al meu” si valea in Anglia. Nota de plata, cu bilet de avion, cu tren, taxi, plus o punga de magneti, brelocuri, globuri cu turnul Londrei si alte cacaturi de dus la prieteni, vreo 500 de euro minim.

2. Ma duc sa votez la ambasada Romaniei din Londra.

Ambasada Romaniei in Londra este la adresa M.E.I.C. House, 344 Kensington High Street, Londra W14 8NS. Problema e ca eu nu stau in Londra. Stau in Tilbury, si de aici fac cam 25 de minute pana in Barking. V-am mai povestit, asta e cartierul ala englezesc unde din 2 negri, 3 sunt rusi si cativa romani. 7.5 lire biletul, dus-intors. Din Barking, as lua trenul pana in Earl’s Court. Durata calatoriei variaza intre ”mergi de ragai” si ”cine mortii ma-sii m-a pus sa ies din casa”. Bilet dus-intors, sa zicem un modic 8 lire. Obligatoriu, undeva pe drum ma va taia pisarea, caci in Barking sigur-sigur imi iau un latte de 2 lire intr-un pahar cat un cazan. Ies la Earl’s Court cu ochii scosi din cap si intreb prima persoana cu figura binevoitoare ”Scuz me, is here maybe one toillett, because me I piss on me”. Daca is, is. Daca nu is, atunci ma uit repede dupa o cafenea gen Costa sau Starbucks, unde intru sa ma pis, dar ca sa para ca sunt client, imi iau si o apa. Avand in vedere locatia 0, o apa e cca 1.5 lire. Apoi merg pe jos vreo 15-20 de minute pana la ambasada, si votez. Stampila, cruce cu ”da doamne sa iasa al meu” si valea inapoi acasa, ca suntem in centrul Londrei si daca se prind astia ca sunt roman se taie curentul la bancomate. Nota de plata, cca 20 de lire cu totul. Adica 1 milion d-ala vechi.

Acum, as vrea sa vad si eu candidatii, sa stiu si eu pe ce dau banii. Cica sunt 14. Un ochelarist prost, nesimtit si impertinent, cu multi mafioti in spate, un neamt sau secui sau secoi, sau ce e, cu multi mafioti in spate, o curva blonda, o baba sifilitica, un fost prim-ministru gigolo de Ferentari, un idiot care o cauta pe Elodia pe sub saltele cu cearceful in cap, 2 bozgori care vor autonomie, un smintit care ne promite de vreo 20 de ani ca da cu mafia de pamant, un securist, un imbecil care vopsea bancile in tricolor si vreo 3 de care n-am auzit in viata vietisoarelor vietulicilor mele, dintre care unul cu nume de mancare.

Pai eu zic ca oferta ar fi buna, doar ca exact cand ma hotarasem sa fac demersul de a vota, mi-am dat seama ca de 20 de lire imi cumpar un bax de Carlsberg, ma imbat muci si ma fut pe el de vot.

Dupa a 4-a bere, ma intereseaza cine iese presedinte in Romania cam cat ma intereseaza si situatia ciocanitorii cu cioc mov din bazinul fluviului Mekong dintre Myanmar si Laos, iar in momentul in care desfac si berea 8, deja ma pasioneaza subiectul exact cat ma pasioneaza si situatia tufisurilor din Tajikistan.

TCFFC CONTRA-ATACA

Anul asta a fost an bun. Putea fi prost. In general, anii in Romania sunt de 2 feluri: buni, rai si sa-mi bag pula-n ei. Am uitat sa va anunt, desi n-am verificat daca va si intereseaza, ca vorbim despre agricultura. Aia care era gaura neagra a economiei si cu care punea Petre Roman pariu acum ceva vreme.
Nu mai este gaura neagra a economiei, caci intre timp s-au luat masuri.

In primul rand, Ion Iliescu a dat inapoi pamantul taranilor. Asa s-a zis atunci. Deci nu agricultorilor, celor ce muncesc pamantul sau unor oameni. Taranilor. Asta e ca in bancul ala cu 7 persoane, dintre care 3 femei, 3 barbati si soacra-mea. Pai daca toti taranii ar fi primit pamant, stiu eu vreo cativa care stau la oras si conduc BMW cu numere de Bulgaria si care ar fi trebuit sa fie plini de pamant. Nicidecum de telemea pe dinti. Am pierdut sirul ideii.

Da, deci presedintele ales de doua sau trei ori ca niciodata n-am inteles, Ion Iliescu, a dat inapoi taranilor pamantul furat de catre comunisti. Mutare buna de altfel, caci cei cca 3 milioane de tarani proaspat improprietariti au constatat ca pe bucatile lor de tarana nu mai au loc sa intoarca tractorul, si daca azvarleau cu grebla din Sola 4 / Parcela 12, il nimereau pe vecinul care statea 3 case mai incolo si care avea si el 2.4 ha pamant, dintre care 0.3 ha intr-o rana si restul mancat de ciori. Culturile au inceput sa fie si ele bune, comparabile cu cele ale egiptenilor de pe vremea cand ii invada Cezar, si care faceau agricultura cu bivolul si aruncand seminte din tricoul facut sul.
Ceva trebuia facut. Petre Roman a facut un cacat. Restul ministrilor s-au panicat subit, caci acel cacat ar fi dorit sa-l faca ei, dar le-a luat-o Petre inainte, si uite asa au fost siliti sa faca un rahat. Si atunci, a intrat in scena taranul cu fes Fubu pe cap. Ne vom referi la el ca fiind TCFFC.

TCFFC a identificat rapid problema: nu se iriga. Citez: ”Pai cum p”%$ mea ba baiatule ba sa avem si io grau ca francejii daca nu da astia cu apa?”. Si cum TCFFC nu mai putea suporta incompetenta si nepasarea guvernantilor, a hotarat sa-si ia soarta in maini si sa puna la cale propriul sau sistem de irigatii, care int-un final si-a dovedit fiabilitatea.

Planul e simplu:
– TCFFC se trezeste de dimineata. Pentru ca sistemul sa functioneze, primul lucru ce trebuie facut, se bea o gura de aghiazma pe stomacul gol. De-a lungul vremurilor s-a constatat ca aghiazma bauta dupa ce ai mancat e daunatoare in special culturilor de paioase si sfecla. In schimb, bauta pe stomacul gol, cum zice popa, face minuni.
– apoi, TCFFC se deplaseaza catre bucatarie, unde in general gaseste o icoana. Icoana trebuie pupata de minim 2-3 ori, in timp ce cu miscari ferme se fac cruci. S-a dovedit, indeosebi in regiunile manoase din Baragan, ca in anii in care TCFFC si-a facut crucile cum trebuie, cu miscari ample de la frunte pana jos la buric, plus stanga – dreapta fara sa traga pe pix, graul a avut o greutate hectolitrica mult peste media anilor in care crucile s-au facut de-a sila si in dorul lelii.
– odata terminata operatiunea cu icoana, urmeaza crucea in sine. In general, TCFFC tine crucea undeva langa geamul bucatariei care miroase a branza de oaie si ciorapi murdari. Se pupa si crucea in timp ce se rosteste in semi-soapta ”Da doamne sa ploo”.
– dupa aceste 3 etape obligatorii, TCFFC are indatorirea sa treaca pe la biserica, unde in ordine, se aprinde o lumanare, se pupa mana preotului, icoana din biserica, crucea din biserica, si se iese din biserica cu spatele. Ei, aici este poate momentul definitoriu al reusitei implementarii acestui sistem de irigatii, caci TCFFC trebuie sa fie atent sa nu se impiedice de prag si sa cada ca boul.
– imediat ce se termina toate aceste operatiuni, se trece la sfintire si sfestanie. Daca se ara cu calul, boul sau vreun tractor care scoate fum cat un parc plin cu romani iesiti la mici si bere, toate acestea trebuiesc sfintite. Cu mare grija. Cu busuioc de buna calitate si apa sfintita, preferabil direct din apa Iordanului sau ce mai minte popa. S-a observat ca muncile agricole efectuate cu utilaje de cacat, dar sfintite, au un randament cu pana la 44% mai mare decat cele in cadrul carora s-au folosit tractoare Lamborghini, semanatori John Deere sau masini de ierbicidat New Holland de ultima generatie.

http://www.prime.md/rom/news/cultura/item9690/

Si mare atentie, tractoristul care ara cele cca 2-3 ha aflate in proprietatea lui TCFFC, si care daca mai rade si un pet de Bergenbier in timpul muncii o sa ai la final o aratura piesa de piesa, sa nu cumva sa injure de cele sfinte. ”Pastele ma-tii de janghina dracu’, da’ mergi in biserica ma-tii de tractorul pizdii ma-tii care te-a dat dreacu’ sa te ieie ca care mai o face tractorie si la anu’ pa vremea asta, in cristosu’ ma-tii de viata” e un exemplu elocvent de insiruire de blasfemii ce pot atrage dupa sine proasta functionare a sistemului. De irigatii.

Odata terminate aceste operatiuni relativ simple, dar de maxima importanta, se trece la centralizarea datelor. Mai intai pe judete, apoi pe tara, si se face media.

Conform Patriarhiei, care lucreaza intr-un joint-venture cu Asociatia TCFFC Romana, in 2014 s-au remarcat urmatoarele judete:
– judetul Suceava s-a remarcat printr-o medie de 146 de guri de aghiazma baute per cap de TCFFC. La capitolul pupat de icoane, s-a constatat ca Teleorman conduce detasat, cu 664 pe pupaturi per cap de TCFFC, in timp ce la facut de cruci, lider este judetul Vaslui, cu putin peste 488 per cap de TCFFC.

Roadele implementarii sistemului romanesc de irigatii, se vor verifica periodic de catre TCFFC, care iesind in fata casei, va privi spre cer cu o palma deasupra sprancenelor. De unde si vorba cantecului, ”dimineata pe racoare / eu stau cu fata la soare”. Informatiile vor fi transmise mai departe catre nevasta, dupa principiul
– Si vede ma Gheorghe ceva pi cerul ala?
– Ei, si vede o pula
– Tiii, si ni facem daca nu ploo nici anu aiesta?
– Ploo fa. Taie o gaina ca ploo.

Acum, stau eu si ma intreb, daca dupa toate operatiunile astea, TCFFC abia scoate 2 tone basite de grau la hectar, oare cata aghiazma beau frate danezii de scot 7-8?! Ca doar n-or iriga prin aspersie si picurare cu sisteme controlate electronic.

646x404

PE PARTEA ECONOMICA

Am inteles ca se discuta aprins pe tema scaderii economiei Romaniei in trimestrul al doilea. Daca nu ma insel, trimestrul al doilea ar trebui sa fie intre aprilie-iunie. Daca ma insel, nu ma intereseaza oricum.

Pai bine mai hahalere basiste, golani ordinari de-l pupati in cur pe Basescu, voi si toata gloata asupritoare din jurul dictatorului de zdrente ce sunteti care scrieti in presa la comanda ba!! Ba nesimtitilor, de unde sa fie ma crestere economica in trimestrul al doilea? Cand a fost ma crestere economica in trimestrul al doilea ma, de la Dej incoace ma ca ma bagati in mormant ma?!

Pai bani in Romania se fac din nunti, pizza delivery, de sfanta sarbatoare de Craciun cand se taie porcul si din curvasareala. Cine se marita ma in mai? Udrea, tu te-ai maritat in mai, fa? Ca de divortat ai divortat in iunie. Si ce sot bun aveai, va potriveati de minune. Basescule, tu, intre 2 voiaje si 3 bufuri cu blugi si cingo, cand te-ai luat ma cu nevasta-ta? In aprilie te pomenesti. Geoana si Mihaela, dragostea lui?Pai rochia de mireasa, pantofii de mireasa, floricelele de plastic de pus in piept de mireasa, restaurantul de mireasa de 300 de locuri cu invitati dintre care 200 nu-i stie nimeni de mireasa, vinul, sarmalele, spritul, ordelul, friptura si tortul de mireasa, formatia care sa cante Meniaito, o basina la intamplare si Pusca si cureaua lata de mireasa, spaga la ospatari si dansul gainii de mireasa, spaga la popa sa cante varianta scurta ca lumea sta in picioare pe tocuri de mireasa, curvele de la petrecerea burlacilor de mireasa, camera de hotel de mireasa unde o duce mirele sa-i arate scarbavnicul madular pentru, sanchi, prima data, darul de nunta de mireasa numarat in spate pe la 5 dimineata exact inainte sa se cafteasca cuscrul mare matol cu cumatrul mic beat muci de mireasa, taxiuri cu claxonat si trompete de mireasa, pozele de nunta de mireasa toate la fel si in aceleasi locuri de mireasa, etc. Pai ia adunati voi ma basistilor toate astea si inmultiti-le cu vreo 500 000 de nuntasi pe an, toti in iulie-august. Bagabontilor!

Pizza. Cina mananca ma, pizza in mai?! Cu o luna inaintea sezonului estival?? Femeile?? Basescule, inceteaza Basescule cu manipularea ma-tii, Basescule ca te stie toata tara deja de mincinos ce esti. Sa manance ma-ta ma pizza in aprilie sau mai, si sa-ti iei tu ma pizza de aia 350 000 de euro de i-a ciordit frac’tu de la tigani! Femeile nu mananca pizza, tin cura de slabire, ca nu merge ba sa faci poze de Facebook pe plaja in fata la Ego sau Le Gaga dupa 2-3 luni de pizza, asta o stie tot poporul. Iar barbatii n-au bani de pizza, ca ii costa curele de slabire ale nevestelor mai mult decat cea mai scumpa pizza cu sushi de la Pizza Hut. Bagabontilor!

Si de cand s-a mutat ma Craciunul sfant in trimestrul al doilea, puteti sa-mi spuneti si mie? 4 tone de mancare dintre care 3.8 de carne care se scumpeste la promotie sfanta. Cadouri de Mojerila catre nevasta, amanta, ma-ta, tac-tu, copii, veri, sef. Concediu sfant dupa posibilitati. Mers la biserica, cate 3-4 lumanari de 1 leu bucata, mai o aghesmuiala, mai o cheta sfanta. Pai ia inmultiti voi toate cheltuielile astea cu 20 de milioane de romani ortodocsi ca domnul prim-ministru, si vedeti cat va da. Bagabontilor!

Cat despre curvasareala, de unde sa produca ma si saracele fete bani de crestere economica? Dintr-un rahat de 1 Mai si cativa bucuresteni rataciti 2 zile pe la Neptun si Vama Veche? Pai cine are ma chef de futut in aprilie, cand abia iesi din iarna si iti calculezi cat ai dat pe gigacalorie, ca daca ai apartament mai mare de 2 camere nu ti se mai scoala nici daca-i canti din fluier ca la cobra cu chitantele de intretinere in mana. Hahalerelor! Pai in iulie si august mai discutam ma! Fratelli, Ego, Mego, fite, mai bea omul un Cinzano, mai vede un silicon, o fustita cat pata de pe piept a motanului meu, mai un dans, mai o plaja, se leaga lucrurile. Futai in trimestrul 2, auzi la ei! Bagabontilor!

Sau poate voi voiati crestere economica din industrie, agricultura, transporturi si servicii. Ba, dar asa hahalere n-am mai vazut bai baiatule, bai!
Tu si Dan Voiculescu, pe partea economica.

ponta-horoscop